joi, 2 iulie 2009

In-fer-naaal

- Ieșim? Ăștia sunt în stație.
- În regulă, mă-mbrac și cobor.
- În 5 min, în față la tine la bloc?
- Perfect.
[...]
- Aaaaaa...
Urletul meu frenetic a fost înghițit cu aviditate de ploaie... L-am repetat, dar degeaba! Am ajuns să urlu pentru mine. Să-mi exteriorizez fericirea, nebunia ce m-a asaltat!
Infernal, jurrrr
Mi-am luat umbrelă... am coborât scările blocului ca un orb: beznă - luminile orașului întârziau s-apară. Am început s-alerg.
Ploaia mă biciuia caldă din toate părțile... i-am răspuns în hohote. Teneșii musteau la fiecare pas... cu fiecare pas făcut, mă loveam de rafalele ploii și mai puternic.
La naiba! A fost absolut momentul! Părul îmi dansa între picurii uriași...
Un fum... două. O amețeală ca de drog și... atingi absolutul în ploaie!

Later edit...

Fulgeră ca la final de lume...
Am fugit, am trecut de cotitură în același ritm... urc panta și ajung la scări. Le salt tot câte două. În grabă. Mă opresc la jumătatea lor, pentru o ultimă aruncătură de privire. Jinduind: fulgerul s-a întins șuierând, nervos la culme! Atinge zările. Revine. Pleacă-n galop și țâșnește glorios în stingere. Se cutremură pământul.
Strașnic!
Azi stau la geam. Ronțăi caise încă verzi. La naiba! E prăpăd afară... înăuntru...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu