luni, 22 februarie 2010

Îți sunt tango

[Bonfires by Blue Foundation]



Hainele rămân în debandadă. Pornesc să te caut. Dar cred că te-ai pierdut printre ele. Nu te găsesc. Mă rătăcesc astfel de tine. E frig. La început, dacă am simțit bătăile inimii tale... apoi, tot mai puțin, până au pierit în temperaturile matinale.

Mă tem pentru bufnița mea. E la vânătoare. I-am curățat colivia și i-am lăsat totuși un șoarec... Viu, se zbate zadarnic, cu mustățile speriate, tremurând a jale. Iată zorii! Ea încă nu a revenit, să bată în geam cu ciocul.

... Iar tu, tu dormi. Ești ostenit suflet veșted. Te-am ținut alături, de parcă erai doar trup mort; strâns, să-i dau căldură. Și-am amorțit de-ncordare. Te trezești cu inima în galop: „Heeei!” - vocea ți-e molatică, mă incită.

Îl cântă cerul cocoși. Aromă de cafea te-ademenește. După un duș rece, ești ca de gheață și mi te apropii. „Mmm...” Zâmbești din cealaltă parte a barului. „M?” Surâsul îți cade în fumul țigării. „Pleci.” Oftezi. Mă postez în fața ta și-abia ce-ți simt paloarea. Mă cutremur.

„Cum vre... hm, da. În regulă.” De mână, mă conduci dincolo.

[...] Recollect me darling raise me to your lips. Two undernourished egos four rotating hips. Hold on to me tightly I'm a sliding scale. Can't endure then you can't inhale. Clearly. Out of body experience interferes. And dreams of flying I fit nearly. Surrounds me though I get lonely. Slowly [...]

Colivia o las. Rază de speranță flutură genele tale. Doar că... „Sălbăticitu-s-a până și blestemata-ți bufniță mortuară!” N-am reacție, decât o ultimă ocheadă spatelui tău scrijelit.

miercuri, 17 februarie 2010

Arbatel de magia veterum

[L490 by 30STM]



Nu ești de niciun folos. Doar o pustiită mortăciune, agățată de o realitate, cu mult depărtată de la existența ta. Nu mă încălzește cu nimic.

„... get Him to swap our places [...]” - poate... poate vei fi reușind să. Altfel, te rog, pleacă.

Taciturn, cu dinții murdari de carne umană și unghii sfâșiate-n propriul femur; nimic nou sub soare... Autoinvocare?




Image and video hosting by TinyPic

duminică, 14 februarie 2010

Autodafe

[Misere Mani by Era]



Image and video hosting by TinyPic

Image and video hosting by TinyPic

Image and video hosting by TinyPic

Image and video hosting by TinyPic

Image and video hosting by TinyPic

Image and video hosting by TinyPic

Image and video hosting by TinyPic

Image and video hosting by TinyPic

Image and video hosting by TinyPic

Image and video hosting by TinyPic

Image and video hosting by TinyPic

Image and video hosting by TinyPic

Image and video hosting by TinyPic

Image and video hosting by TinyPic

sâmbătă, 13 februarie 2010

Through the valley of the shadow

[Bitter Sweet Symphony by The Verve]



Mereu mă găsesc în imposibilitatea de a cumpăra un cadou.

E crunt.

Greu.

Aiurea...

Uuuuuf! Nu-mi place!



Vreau să iau un cadou cuiva, atunci când îmi pare că i se potrivește ceva... de care dau în vreuna din plimbările-mi prin centru comercial. Problema e că, nu am răbdare în astfel de locuri. De fapt, mă chiar agasează ideea de „cumpărătură” - și numele îi sună greoi, ca un bolovan aruncat din vârf...


În fineee.... scârț ( ȘonaN, hei și tu Omen, încă n-am renunțat la expresiile mele stupide gen „brontozaur din Burgundia”! Și ce dacă nu au existat acolo „brontozăuruți”?!... )!



Revenind... Mi-e groază, când se anunță ziua cuiva. Scuză. Dar da.

Și știu că mulți reacționați: dar haaai mă, nu-mi trebuie nimic! etc. blalala... Nu spun că ți-ar trebui.

Dar e ca o gânganie sub piele: dacă eu nu-ți dăruiesc ceva, în sinea ta, poate inconștient, gândești „De ce oare nu... nimic? Chiaar, nimic?” - e, cred, uman.

Adică, așa ni s-a „impus” să facem, să gândim: ziua câinelui, pisicii, țânțarului? Păi dragule, cumperi o căsuță învelită-n pluș, altfel, azi dormi în sufragerie!

Ehm, una peste alta, e o obligație, de la care nu te poți sustrage. E un sentiment de provocare: oare... zâmbetul pe care îl afișează e sincer? Și e frumos să aduci o atenție. O... ceva!



Ei bine, eu nu reușesc. Nu îmi place. Nu mă pricep. Nu vreau să mă pricep. - L-am luat pe NU în brațe... ahahahahh, Ida obișnuia să spună așa. Chiar asta fac. Refuz să!

hm... Uau: oare cine o fi dăruit primul cadou? Vreodată? - huooooo!!!



... și-acum pesimism devorator: mănânci răutate, urâțenie, cu fiecare moment viețuit. E un teatru constant. Nu, sinceritatea e prostie acută - conștientizez eu, tu de asemenea.

Dar mai rămâne ceva: adorare machiavelicului debordant. Fără el, nu ai fi avut noțiunea așa-zisului bine. Și cum... urâțenia e artă, iar arta ești tu, privește-te-n oglindă.

Îhâm.

vineri, 12 februarie 2010

Ordinary Life

[Blanoz - Jumătate tu, jumătate nu]


Șșșîîîî... ascultă! Liniștea din tine... zgârie timpanele. Gălăgioasă rău, nemernica, am dreptate?

duminică, 7 februarie 2010

Pledoarie miasmelor

Hallo!
 
 
[Beautiful by Eminem]
 
 
Azi e duminică. Vocea creștinătății urlă din pustiuri: „Iubiți-vă aproapele.”
 
 
 
Am decis: târfe, proști, intelectuali ce vă dați rotunzi, circari, frați luțăgni, prieteni ce vă scuturați ca frunzele toamna, dansatori, barmani, grădinari, nemernici - pentru care am o slăbiciune aparte, drăcușori angelici, mefistofelici, nimicuri, nimeni-ule!!! Strângeți rândurile, vă cheamă Mama.
 
 
[...] Și uite-așa, s-au împrăștiat ei... odată cu cei patru curenți. Și duși au fost.
Dacă obișnuiau să fie un tot, acum înmulțiți, amestecați, evoluați, proscriși... la fel îi privesc. [...]
 
 
Amară e însă constatarea, că vă evaluați mișelește. Că vă ochiți cu scârbă. Vă ronțăiți în silă.
... dar ce ar fi amarul fără dulce!?!