sâmbătă, 13 februarie 2010

Through the valley of the shadow

[Bitter Sweet Symphony by The Verve]



Mereu mă găsesc în imposibilitatea de a cumpăra un cadou.

E crunt.

Greu.

Aiurea...

Uuuuuf! Nu-mi place!



Vreau să iau un cadou cuiva, atunci când îmi pare că i se potrivește ceva... de care dau în vreuna din plimbările-mi prin centru comercial. Problema e că, nu am răbdare în astfel de locuri. De fapt, mă chiar agasează ideea de „cumpărătură” - și numele îi sună greoi, ca un bolovan aruncat din vârf...


În fineee.... scârț ( ȘonaN, hei și tu Omen, încă n-am renunțat la expresiile mele stupide gen „brontozaur din Burgundia”! Și ce dacă nu au existat acolo „brontozăuruți”?!... )!



Revenind... Mi-e groază, când se anunță ziua cuiva. Scuză. Dar da.

Și știu că mulți reacționați: dar haaai mă, nu-mi trebuie nimic! etc. blalala... Nu spun că ți-ar trebui.

Dar e ca o gânganie sub piele: dacă eu nu-ți dăruiesc ceva, în sinea ta, poate inconștient, gândești „De ce oare nu... nimic? Chiaar, nimic?” - e, cred, uman.

Adică, așa ni s-a „impus” să facem, să gândim: ziua câinelui, pisicii, țânțarului? Păi dragule, cumperi o căsuță învelită-n pluș, altfel, azi dormi în sufragerie!

Ehm, una peste alta, e o obligație, de la care nu te poți sustrage. E un sentiment de provocare: oare... zâmbetul pe care îl afișează e sincer? Și e frumos să aduci o atenție. O... ceva!



Ei bine, eu nu reușesc. Nu îmi place. Nu mă pricep. Nu vreau să mă pricep. - L-am luat pe NU în brațe... ahahahahh, Ida obișnuia să spună așa. Chiar asta fac. Refuz să!

hm... Uau: oare cine o fi dăruit primul cadou? Vreodată? - huooooo!!!



... și-acum pesimism devorator: mănânci răutate, urâțenie, cu fiecare moment viețuit. E un teatru constant. Nu, sinceritatea e prostie acută - conștientizez eu, tu de asemenea.

Dar mai rămâne ceva: adorare machiavelicului debordant. Fără el, nu ai fi avut noțiunea așa-zisului bine. Și cum... urâțenia e artă, iar arta ești tu, privește-te-n oglindă.

Îhâm.

5 comentarii:

  1. Absenta perfectiunii da nastere Frumosului,nu?
    Da,stiu.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Persephone: Absolut! De fapt, ce e perfecțiunea? E nulă - sincer. Dacă stau să mă gândesc că omul a creat noțiunea...

    RăspundețiȘtergere
  3. E nula.Inexistenta.Asta daca nu luam in considerare conceptul de "dumnezeu " ca fiind reprezentativ in definirea perfectiunii,spre care se spune ca omul tinde.
    Dar astazi , nietzscheniano , hai sa fim nihiliste!

    RăspundețiȘtergere
  4. @Persephone: Se presupune că îi este mai mult decât imposibil omului să atingă perfecțiunea dumnezeiască. Și-atunci?! Plus că, de regulă, percepem frumosul subiectiv și cum fiecare dintre noi e unic - întreaga polologhie - cam anulează conceptul ăsta de o universală frumusețe. Sau ce știu eu... :-”

    RăspundețiȘtergere