joi, 4 martie 2010

Per ardua ad astra

[Feeling Good by Muse]


Suntem pe stradă.

Dimineața devreme. Lume - nimeni. Înainte de zori...

Plouă.

Taci, eu tac. La o oarecare distanță unul de celălalt, de parcă până și atingerea hainelor ne-ar provoca dureri îngrozitoare.

Nu avem direcție. Am fi avut, dacă nu... ei bine, da, dacă nu te-ai fi cramponat într-atât, tocmai în momentul de maximă satisfacție! Ar fi fost sublim. M, da, ar fi... putut fi.

Ocolim o baltă. Ne îndepărtăm mai mult. La fel continuăm să mergem, distanțați.

Tac, tu taci. Ești încredibil de imposibilă! Șșt! Te rog, dă-mi voie să vorbesc. Nu-nu, am înțeles ce vrei să spui. Și poate da, ai dreptate. Dar, abi-am îndrugat porcăriile alea, că tu le-ai și pus în practică. La naiba! Care te-așteptai să fie reacția mea?!

Susură streșinile prea încărcate. Depresiv.

Îmi scot mâinile din buzunare. Sângele s-a uscat. Nu mai prestez atenție drumului, ci las apa rece să-mi spele rănile. Te-ai speriat ca un papițoi! Va trebui... Privesc cu coada ochiului la tine.

Crispat, sângele începe să-ți galopeze cu rapiditate, neliniște.

Dragul meu, mă ierți. Realizezi - nu vei reuși!?! Ai recunoaște din prima clipă. Poate chiar tu ai fi acela care m-ar denunța; la urma urmei, nu ai făcut decât să privești. Iar eu nu vreau să fac pe idioata și să pledez labilă mintal. Cu toate că și asta ar fi o soluție, de vreme ce... tu ai propus să ne jucăm de-a Moartea cu Sonia.

Nu nu n-nu! N-am să... nu! Te implor. Nu-nu-nu-nu... n...

Zâmbesc. Pericolul din ochii tăi se stinge. Am să-ți arunc cenușa în vânt. Promit.




[...]
O încăpere murdară. Abia luminată. Cu toate că o parte din draperie a fost smulsă, geamul e ca putred, straturi de praf și pânze de paianjen stratificate îl creionează.

O masă și un scaun, cu un picior înfipt în corpul unei tinere.
Se numea Sonia - copilă a străzii; naivitate... Îl considera protectorul ei... până când, a venit în vizită cu o străină. Nu i-a plăcut din prima clipă acea femeie - ochii îi pătrundeau, plini de întunecime sufletească, în mintea Soniei. Iar el... cel pe care îl percepea întruchiparea însăși a bunătății... i-au curs vorbe fără noimă, a cuvântat cu străluciri diabolice, în uitătura-i animalică. Femeia aceea necunoscută, însetată parcă la auzul imaginilor, pe care el le descria...

Un moment și a fost de ajuns: i-a sucit gâtul Soniei, cu ușurință și precizie. Bărbatul părea în transă. Nu a schițat un gest. Era fascinat, de răcoarea apropiatei morți, de tempo-ul sângelui.
[...]

2 comentarii:

  1. Dupa ce i-a dat sangele prin toti porii pielii L-am infasurat intr-o folie de plastic , mi L-am agatat la gat si L-am purtat asa o vreme , atarnat pe pieptul meu.Pana mi-a dat sangele in locul acela.L-am desfoliat si L-am luat pe mine, pe sub haine.M-a murdarit toata de sange si s-a absorbit tot in pielea si carnea mea.Am incercat sa-I spal sangele ramas pe pielea mea.Dar nu iese la spalat. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. @Cris: Chiar aș vrea să păstrez într-o sticluță, prinsă în ceva, ca ramuri de copac vechi, de argint de exemplu, mică să fie!, plină de sângele Cuiva. De mult am ideea asta... Dar încă n-am rostit-o...

    RăspundețiȘtergere