marți, 6 aprilie 2010

Psihanaliză pâinii






Bigudiuri... haine vechi, le fac vânt dintre oldies-uri, pitite prin cele mai ferite colțuri ale dulapului. Ah! Adorabile!

„E-n stil fifties-sixties!”

Ochii mari:
„Nu!”
„Dacă-ți zic!”
„Nu s-a mai făcut din vara...”
„... Lui '83. Da. Într-adevăr.”
„Vreau detalii. Cine organizează? Locație...”
„Nu e timp. Trimit un Ford Fairlane Convertible, din '56, să te ia. Îl recunoști ușor. La 7...”

Stupefiată:
„Poft...??”
„I know, I know dear...”

Izbucnesc în râs și-i închid, aruncând receptorul la întâmplare.

„Hit the road Jack... wow, woman, oh woman... I have to pack my things and go... what you say?... don't you come back no more no more no more...”

Am de ales între un costum gen Elvis... mmm, astonishing!... dar optez pentru o îmbrăcăminte feminină - mă imaginez deja dansând twist! Categoric, Charlie va fi prezent - partenerul ringului de dans, cu orice ocazie. Aleg până și desuuri din perioada rockabilly...

Sună cineva foarte insistent. Răspund: „Fever”... ascult. La finalul melodiei, legătura se întrerupe. Nu cunosc numele apelantului.



Ce să-ți mai zic?!... a urmat un măcel. Toată petrecerea aceea... Oamenii, de regulă, se mulțumesc cu niște pâine și circ. Viața-ntreagă le gravitează în jurul ăstor două lucruri. La ce folosește rațiunea, dacă nu tocmai pentru procurarea lor?... Nu... nu, nu-mi da un exemplu; am auzit și eu de un Michelangelo și-un Einstein - gramul lor de demență l-au avut, l-avem fiecare...

Revenind la pâinea noastră: toți petrecăreții bănuiau cine a organizat terrriibila destrăbălare. Ahahahaaa, mda, evident nu se gândeau la mine, ca fiind acea magnifică persoană.

Acum ajungem la întrebarea, care planează, asemănătoare fumului din crematoriile celui de-al treilea Reich. De ce-ul! Părăsind încăperea asta, concluzia nu-ți va fi alta decât: trimisă la un ospiciu.

2 comentarii: