miercuri, 12 mai 2010

Fthónos theonós

Inerție.

Nu a mai fost joc secund. N-a mai fost nimic... Poate doar amorțire, putreziciune.

[...] Lumini aleargă-n urmă-i. Tinerețe, frăgezime. Galopul i se întețește; sâsâie amenințător; smulge fâșii din carnea pământului. Goliciune.

Orizonturile îi sunt încrețite, nori grei apasă linia lor, cât dincolo de lume. Se prăbușește cerul, pentru carele funerare. Limitele întretăiate, își tânguiesc pornirile.

Pleoapele, lasciv, flutură gene. Viziunea dă năvală. Surâs, la margini încolțit, se înscrie în anonimatul negurii. Palmele reci, cadaveric descărnate, palide, încă nu slăbesc strânsoarea. Pactul întârzie a-și afla consimțământul.

Se ciocnesc strălucirile negre-a două priviri demonice. Cumplită ostilitate.

Vânt. Vijelie îmbrățișează simțământul. Stranii trunchiuri mângâie, împăienjenitele înălțimi. Neantul, tăgăduit în subconștient de-un tremur, înghite rațiunea, dă foc infamiei; precede liniștea, prezice haosul. [...]

În zori. Bufnițele cântă morții... Devorarea-i cerșește scrijelirii, veșnicie.

Dominație.

2 comentarii:

  1. Si acu', ca de fiecare data, sa'mi explici, intr-un cuvant, o fraza, ce ai vrut sa areti prin aceasta scriere - scriere interesanta si ermetica, dupa cum bine ti'e firea. S'ar putea?xXx

    RăspundețiȘtergere
  2. @Akeakamai: M, e o viziune de pact, între moarte și natură. Dar de ce nu le-am conturat? De ce n-am precizat... care, cum? Păi, poate, pentru că prea plăcut le e tango-ul: sunt parcă una și aceeași.
    Nu crezi? ( bine-nțeles, în limita descrisă... )

    RăspundețiȘtergere