luni, 3 mai 2010

Letargie

video


Cer sânge. Să se fi pietrificat aerul. Să danseze zburătoarele. Vreau moarte.



Iată definire:


Lucrurile par într-atât de complicate uneori, par a fi realmente imposibil de rezolvat. Dezlegarea lor cere eforturi prea mari. Dar amănuntul esențial este acela al enervării - inevitabil, se produce, cu o perfidie crucială.

Aș vrea ploaie, să-mi jupoaie gânduri. Să resimt atingerea unor anumite mâini, să zgârie, într-un dans năucitor, incontrolabil; simțurile să le purifice.

Mi-e dor. Scuză, dar da! Unul, posibil patologic, de a fi bruscată, controlată, în mișcări de val - fie el chiar rece, lipsit de simțiciunea ordinar-umană.

Dor oasele-n mine; dor dorurile spirituale, prin supremația celor de natură pur fizică. Se confruntă, sfârșind prin a se domina. E joc secund, al nevoii de trezire a fiecărei simțiri. E arta-ntr-a sa viețuire, necruțată de identificare. Întreg mecanism adulmecă sângerarea, galopează-n vene, înfioară ape, tulbură cavitatea stomacală, de-un cutremurător abis.

Se vor fi prăbușind, în nicăieri. Cădere... fără de finalul temut, prevăzut, râvnit în străfundul spiritual.

Și vreau să șiroiască ploaia-n capăt de lume. Să-mi încremenească pielea, să se răzvrătească aerul și temerile să-și manifeste revenirea la suflu.

Tremur scurt, inima impulsionându-și organizarea la penetrarea sângeriu-lichidă prin trup. E o nevoie, de readucere în calea memoriei, a celor petrecute cu așa mult timp în urmă - o manta.

Să rătăcească-n întunecime? O mare fără valuri, să navigheze-n neștire? Să plutească-n derivă, într-un cer privat de perspectiva cosmosului?

Le prezic amorțeală.

4 comentarii:

  1. Am impletit doua fire intr-atat de intortocheat incat mi se face teama cand ma gandesc la solutia lor de separare .Cineva trebuie sa moara , poate .Pentru ca altcineva sa se falfaie in voie prin dimensiunile existentei .
    Dar , in locul mortii , as prefera ploaia.O ploaia care sa ne spele memoria .Noua.Celor care am impletit firul ala bolnavicios.
    Adica eu .Mie.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Hecate: Nimeni nu trebuie să moară. Deocamdată. Nu se mai moare din pasiune, nu mai mistuie într-atât. Și chiar dacă o face, există... alte ieșiri. Genul ăsta de tragism a tras pe dreapta.
    Sper :-s Cred!!! Și vreau să cred corect. :-?

    Hmm... Schimbarea dispozițiilor mele e dezastruoasă - aș putea, foarte bine, să nu mai vorbesc niciodată: oricum, peste 3 min, fabric altceva.
    ... Iar azi, e zi de: „Rape me” mhm, Nirvana
    @-)

    Chiar e un fir bolnăvicios, sau este, pentru că vrei tu să fie? Sau - și una și alta? @-)

    RăspundețiȘtergere
  3. Experimentez.Cred ca ma satisface.
    Este un fir bolnavicios. Nu-i atribui un imperativ categoric.Dar i s-a raspandit boala pe toate intinderile existentei mele.E o tehnica de dedublare ( cred ca as putea-o numi asa ).Ma reflect total in reflexia mea intr-un alt suflet.Fara sa dau inteles de completare , cu toate ca exista , dar nu asta e transcendentul principal.
    Dar ce ma fac cu cel pentru care completarea , chiar daca e evident ca este contradictorie , e scopul principal al existentei sale ?Cu toate ca face parte din categoria opuselor desavarsite.
    Voi fi nevoita , pana la urma , sa arunc ceva la gunoi , inainte sa fiu eu aruncata .
    De unde-mi vine ezitarea si trasul asta de timp?Nu stiu.Cred ca am nevoie de o canapea pe care sa imi asez trairile.

    RăspundețiȘtergere
  4. @Hecate: De asta mă temeam - „cred că mă satisface” [-(

    Cred că e nevoie de un foarte moment de singurătate, să-ți culegi gândurile, de pe unde le-ai azvârlit...

    RăspundețiȘtergere