sâmbătă, 29 mai 2010

Zaruri




Îmi pornește de la baza gâtului, se continuă pe coloană și se pierde în neștire...



[...]

Fotografiez în memorie scene sadomasochiste...

Am fost de câteva ori, la Bloodless - un club, mm... am admirat biciuiri patetice.
Comod plasată într-o lojă împăienjenită de catifea vișinie, ascunsă în spatele unei măști de carnaval, cu o pelerină neagră acoperindu-mă. În locul filmării, am preferat înregistrarea audio.
Am adunat destul material...

În lumina amiezii de octombrie, mă pierd între pedeștrii ocazionali, ieșind din anonimatul umbrelor.
[...]



Pe o bancă...
În spatele meu... o duzină de fire verzi, de iarbă proaspătă; în față, mi se derulează marșul sutelor de pantofi, cizme, bocanci ș.m.d.

O tanti cară tacticoasă, în plasă de rafie, o gâscă - parcă i s-ar mișca gâtul, în ritmul muzicii mele...
Zâmbesc.

Gust din espresso-ul scurt. Aroma mă retrage din amorțeală și-un fum de țigară mă trimite la... nu știu.
Arunc țigara, prefer numai aroma amăruie.

Un motor face bâm în intersecție: circulație oprită, gură-cască, zarvă mare, șoferi înfuriați, tot tacâmul.

Mă deplasez îmbufnată. „Căutam un loc, în apropiere de Bloodless, să ascult vegetativa existență umană, în soarele toamnei târzii, nu larma unui amărât de accident.
Contam pe răcoarea schimbării: de la pofte patologice, la... incognito.”

Melodie bubuie în căști.

Focalizez o altă bancă, la umbra unui măr sălbatic. O ignor, depășind-o în ciudă - „o fi căzând vreun meteorit în stradă, se deranjează iar monotonia trecătorilor”.

Am nevoie de o altă cafea. Cea de mai devreme, am preferat să o abandonez... poate va schimba ceva în lume! cine știe?

Un librar tocmai întoarce semnul „închis”, hmm... pauză de masă, posibil una de plăcere carnală.

Intru-n prima cafenea. Comand o cafea rece.
Tipul din spatele barului arcuiește sprânceana dreaptă. Își reține totuși comentariile, în fața străinei ăsteia, cu ochelari fumurii, bluză hippie, pantaloni spălăciți și-un păr al naibii ciufulit, ce mă înfățișez.
Iau în primire o masă oarecare.


La geam...
Pe banda rămasă liberă, înregistrez zgomotele din jur.
Memoria-mi vizuală pășește alene, pe expresiile trecătorilor stradali.
Se întâlnesc doi și se opresc în dreptul ferestrei. Le creionez portretele fizice, gestica, mimica... Se despart, atingându-și obrajii, cu câte o țuguiere-n vânt a buzelor.

Un porumbel ciugulește resturi... i se alătură doi confrați. Adunarea se împrăștie, în particule de praf, într-un fâlfâit de aripi comun, odată cu apariția fugară a unor bocanci-uzați, care trec apoi pragul cafenelei. Îl recunosc pe Marc.

- Bună, Dahlia!
Din doi pași, e-n dreptul meu, îmi sărută creștetul capului, asemenea unui părinte protector, și pe urmă, cu un zâmbet cât China și alți doi pași, dispare într-o încăpere ascunsă de o cortină neagră.
Pletele-i grizonante i-au strălucit, ca lumină de apus spiritual, înainte de a se face și ele nevăzute.



În stradă...
Pe trecerea de pietoni, un bătrânel își mototolește, cu degetele-i străvezii, sacoul vernil, pe care-l poartă. Într-un ultim spasm, se prăbușește-n mijlocul zebrei, cu trupul surprins de încleștarea morții.

La colțul uneia dintre străzi, o fetișcană râde zgomotos. Privirea nu-i este murdărită de picturalul sfârșit.

Nu mă mai agasează viermuiala curioșilor, doar întârziata sirenă.

Mâna vârstnicului se răcește între palmele mele. Slabă inimă...

Pe retină, încă-mi stăruie figura senină a mortului; chiar și după ce brațele lui Marc mă smulg, din apropiatele ghiare ale unui neant psihic:

- Suflete, nu păși-n prăpastie!

Image and video hosting by TinyPic

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu