miercuri, 7 iulie 2010

'Cause I was born to be blue

De la o masă oarecare, la un concert jazz...

Atenta observatoare a unor degete ce se-mpletesc în întunericul fermecător. Zâmbete scăldate în sunetul trompetei.
Fugare priviri, surprind arzând mocnit în vechi odor.

Vinul roșu, din paharul meu, rămâne neatins, ca de obicei... doar ceștile de cafea vin și pleacă.
În obscuritate, dansează fumul țigării aromat. Înălțat cu febrilitate, se desfășoară apoi moleșitor.
Șoaptele celor din jur întretaie sporadic clinchetele paharelor, se joacă după priviri și zâmbete ascunse de mâini delicate. Pleoape se pleacă în gingășie, obraji sub fard roșesc...

Negresă corpolentă, într-o rochie neagră, ca o a doua piele, ce îi pune formele în valoare, se apropie de microfonul postat în centrul scenei.

Ochii-i limpeziți în ploaie, caută un punct de sprijin, undeva... în celălalt capăt al sălii. O paloare abia observabilă a feței, întărește prima impresie: înainte să fi ieșit din cabină, și-a vărsat ultimele lacrimi, grăbită de vorbele stăruitoare ale șefului de sală, aflat dincolo de ușă.
Își reglează cu delicatețe vocea răgușită și, contrar așteptărilor sale, auditoriul o primește în aplauze călduroase.
Ne zâmbește cu gratitudine, își pleacă un moment capul, degetele-i lungi preiau microfonul. Apoi se întoarce spre instrumentiști, iar muzica începe... „My funny valentine”

Strălucirea unei lacrimi îmi atrage involuntar atenția...
Mă feresc să o privesc direct. Coada ochiului meu o urmează, în mângâierea obrazului tremurând a emoție.

Insistența unei căutări mă îndeamnă să o întorc pe a mea.
La o masă alăturată, cearcănele unui băiat și oboseala figurii lui înlăcrimate impresionează, nu doar simțul meu de observație: intuiesc dezamăgire arzândă, provocată de-o iubirea pierdută, în sufletul neexperimentatului tânăr.

Roșește puternic și brusc se ridică, părăsind localul.
Privirea îmi rămâne la volumul îmbrăcat în piele, al cărții uitate.
Înainte ca vreun chelner să rearanjeze masa, îmi mai permit curiozității un răgaz, cât să îmi însușesc romanul, ori ceea ce credeam să fie...


La plecare, îi ofer cartea mea de vizită șefului de sală: „În cazul în care tânărul se va întoarce după ceea ce a lăsat în urmă-i...
Notițele semnate B.D. se adeveresc de o prea vătămată intimitate, astfel că le parcurg până la ultima pagină. Dorințe îngropate, de ne-revendicat vreodată.

2 comentarii:

  1. @gray alex: :) Uneori, observi lucruri mici, gesturi, mimică... priviri furișate, și-ți pui imaginația la contribuție... Se nimerește să intuiești corect, alteori nu, dar de regulă rămâi cu iluzia celei dintâi.

    RăspundețiȘtergere