duminică, 10 octombrie 2010

Lipsa cafelei... terrrribilă

„Bună dimineața soare!” - îi strălucesc obrajii înroșiți în aerul rece. Se contemplă fără prea multă încântare într-o vitrină. Își petrece pielea într-o mângâiere scrutătoare, pomeții descărnați o împung sfidători.
O grimasă i s-ar fi creionat pe chipul palid, dacă nu s-ar fi îndepărtat cu pașii săltați, pierzându-și ființa printre pietonii adormiți.

Altceva să-ți mai povestesc despre ea? Prea puține... că apare din întâmplare în calea mea, veșnică ființă fantomatică, plete lungi care-i vântură în aerul de octombrie târziu, hainele-i decolorate, floral amestec de nepăsare și suferință supusă într-un neant de amintire, posibil regret... Prea îndepărtată de noi, pietonii străini pe care îi depășește zilnic în plimbările ei haotice, dezlănțuite în pașii săltați, parcă veseli-parfumați... cine oare să cunoască ceva din spiritul fetei ăsteia?
Încă nu îmi dau seama de ce am descris apariția-i în raza mea de observație abstractă. De regulă, o idee necesită timp și mult studiu, iar mai ales - un detaliu extraordinar, care să pornească singur pe o potecă a imaginilor, să împletească acțiunea vagă cu petala norilor în oglindire de cer senin.
Dar acum, foarte probabil să îmi foarte lipsească o cafea tare, iar agitația să îmi străpungă cu prea mult avânt creierii.
De ce totuși postez chestiunea? Dintr-un nu știu ce și-un nu știu cum dureros de frumos!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu