vineri, 14 ianuarie 2011

Ledi

„Dragi prieteni, iată-ne strânși în această tristă zi, în memoria...”

Ascunsă de pelerinele negre, solemnă, încerc să-mi temperez tusea să nu-mi degenereze în hohote de râs. Reușesc spre surprinderea mea.

Ca să-mi distrag atenția, recurg la amintiri ce o implică direct pe Ledi, muribunda... Și mă regăsesc la o ușă masivă, cu pumnii strânși, pleoapele date pe spate. Aud pași apropiindu-se. Labe zgârie de dincolo de ușă, își fac cunoscută prezența. Lătrat subțire. Mă pregătiseră: e o cățelușă adorabilă!
Profesoara de istorie mă poftește în casă, între picioarele ei un smoc de blană albă - flu-flu coadă stufos-imperială îmi dă semnalul: „Ți se permite să pășești pragul.”

Sufrageria mobilată-n nuanțe de-albastru nobil, îmbie la privit. Pe marginea canapelei, înghețată, aștept să plec cât mai repede. Miroase a dulce, a cafea amară și clinchetele ceștilor de cafea pe o tavă susură grațioase când mi se apropie.
Ledi, cu ochi mari de pechinez nervos, îmi urmărește expresia, pare să o înregistreze detaliat, apoi se așează leneș pe genunchii stăpânei. Își menține privirea ațintită asupră-mi. De parcă mă bănuiește de crimă. Teatrală, își repede nasul în apropierea hainelor mele... apoi pornește să inspecteze restul de încăperi.

Încântată de aroma cafelei, tentată de eleganța ceștii, mi-o îndepărtez ascunzându-mi o grimasă la vederea firelor albe de păr ce înoată în toată splendoarea la suprafața lichidului maroniu. Zâmbesc forțat, spun în câteva cuvinte cărui fapt datorez scuze pentru deranj, și-mi scurtez vizita, fără să ating scopul ei. Venisem pentru niște cărți ce mi-au sunat al naibii de interesante. Însă, numai la gândul că, printre filele vechi și bine întreținute, am să mă bucur de Ledi... prefer să mă lepăd de oricare altă tentativă la cultura promovată de doamna singură, înaltă, impozantă, ori mai mult decât devotată cățelei.

- Intră, draga mea! Să te servesc cu o cafea!
- Ah, nu. Mulțumesc. Mă văd nevoită să refuz. Dar...
- Nu accept, ultima dată când ai dat pe aici, nici că te-ai atins de fursecuri, ca să nu mai vorbim de cafea!
- Ar fi a treia pe ziua de azi! Chiar nn...
- Oh, dar ia loc, te rog.

Din respect, ocup sfert din scaun.
Ledi își flutură coada, fixându-mă sub aceeași uitătură sfredelitoare. Animozitate reciprocă. O ignor. Dar ea nu catadicsește să mă slăbească din priviri.

Într-un final, cedez prin a-mi aprinde o țigară.

-
Nu prea suportă fumul, draga mea, Ledi. Dar niciodată nu dă în retragere.

„Te păzește ca o amazoană. Nemernica!”

De parcă mi-ar fi auzit gândurile, Ledi mă latră scurt - o avertizare.

N-am mai zăbovit mult...

Și-acum, uite-mă la înmormântarea miresei în blană albă... Mătușa mea, bocind nevoie mare pe umărului unui bărbat masiv, nu prestează atenție decât lumânărilor din jurul mormântului minuscul, să nu care cumva să se stingă...
Cum am ajuns eu să particip la funeraliile regretatei? Nu m-a convins decât presupusa singurătate a fostei profesoare de istorie, care deplângea momentul când are să o depună în pământ pe a ei Ledi și, nimeni care să participe...? M-am oferit. Poate de plăcerea de-a o conduce pe ultimu-i drum, cu tot cu părul ei flu-flu ce avea să se mențină departe de cafele. Sau din simplă curiozitate. Vreun motiv convingător? Nu tocmai. Oricum, prezente au fost mai multe persoane decât aș fi prezis!

Nici nu am mai pășit în casa mătușii mele, odată cu dispariția lui Ledi. Mă feresc de povestioarele delicioase ce-mi vor împuia auzul, dacă am să mai dau vreodată pe acolo. M-ar îneca ultimele-i fire ținute la păstrare, undeva... prin vreun ungher.

Îmi vreau un alt fel de sfârșit.

8 comentarii:

  1. pe patul agoniei intre civil si penal14 ianuarie 2011, 13:38

    nu am citit cu atata placere o povestioara de gen de la bataile olguta-danut din "la medeleni" incoace ... tehnica ti se imbunatateste avand in vedere ca ma prind si eu despre ce e vorba in scrierea ta :)) yea yea i know this is smth else :> da mai vreau scrie-mi mie !

    RăspundețiȘtergere
  2. @ppaîcșp: În realitate, ți-a căzut penalul în cap... Necesare niște leziuni, mă-nțelegi?

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumos, diferit, dar totuși frumos...

    RăspundețiȘtergere
  4. Dragut.Intrebari:1) Care este scopul acestor scrieri asa "profunde".2)De ce le-ai posta pe un blog daca te afecteaza pe tine personal ?noi oricum nu avem "puterea necesara" sa intelegem toate metaforele pe care le folosesti.So, I ask again what's the purpose of all this ? why not keep this locked away in a drawer next to the cigarettes and the meds ?

    RăspundețiȘtergere
  5. @Anonim: Poate pentru că nu am un sertar pentru cigarettes and meds.

    Iar când citești ceva, interpretezi după cum poftești, de vreme ce o anume idee ți se transmite. Te-ntreb, dacă e scrisă la persoana întâi, e absolut necesar să îl fi afectat întâmplarea pe cel ce-a notat-o?

    RăspundețiȘtergere
  6. Postez, pentru că urmăresc ceva. De ce nu aș face-o? Pică inspirație din prea multe locuri...

    RăspundețiȘtergere
  7. Daca nu te-a afectat ce ai scris, inseamna ca tot ce ai scris reprezinta o oarecare idee fantezica.Note:Incearca in scrierea viitoare pentru mine, un anonim sa critici un anumit subiect.Sunt foarte curios ce argumente vei aduce cand iti vei insusi o postura de critic.So I dare you... If you can, of course.

    RăspundețiȘtergere
  8. Evident, ești departe de a înțelege întrebarea mea. Plus că a fi afectat de ceva, e mult spus. În fine, nu scriu niciunui anonim ca să joc o scenă de teatru - interpreți șoareci îmbrăcați în haine de epocă. Iar psihologia asta inversă - if you can - ridicolă. :)

    RăspundețiȘtergere