marți, 29 martie 2011

Ceață și vânt

Cu o noapte de nesomn, fumat, mestecat gumă dintr-o obișnuință nu tocmai de-a mea, mă desprind acum de restul gândurilor ce m-ar înghiți fără ezitări.
La naiba! Nu mai găsesc determinare. De parcă ar fi luat-o la picior, așteptându-mă pe mine, să o urmez... și nu am schițat niciun gest. De ce? Găsesc abandonul astfel inexplicabil.

[...]

Plouă. Dacă am adorat vreodată ceva cu adevărat - în afara întregii naturi, asupra căreia se adeverește inutil să aduc vreun comentariu, ei bine - acel ceva a fost ploaia. Până și în poveștile despre cum era aici subsemnata bebe, se poate cu ușurință deduce admirația mea pentru fenomen. În fine, nu despre asta vroiam să pomenesc... Nici eu nu știu. Poate că am sperat la o oarecare oază de... pffff, mică, fină inspirație?

Și ce mă decid să recunosc? Vorba vine, se va înțelege...
Ăhm, e necesară o grozăvie în existența mea, ca șirul gândurilor să capete calitatea „de șlefuit”. Să se întâmple ceva detestabil, teribil, groaznic și toate din straița urâtului. Știu, știu... mă vei contrazice, cu scrierea-mi despre frumusețe-subiectivism-urâțenie. Oricum, departe de ideea cu pricina.

Și măcar de, actualmente, aș pluti în soare! Scrisul meu blocat în trafic îmi rânjește cu macabră încântare. Și totuși, sună de parcă aș cerși porția mea de negru-amar. De-ar fi vorba de cafea... ahaha.

[...]

Acum stă să plouă. Dar nu, căldură în oase și zâmbet de postat necunoscutelor fețe, ca de bine-venit în aprilie. Și caută țărâna să o redea sieși, nimicul revendicându-și hăul. Nu e de mirare că existența de moment se reduce considerabil, devine rece-opac.

Îmi pare clipa propice unei relatări ce tânjește să prindă contur, capete spațiu și un timp. Să fie, deci? Imaginația prinde-va-și firul derulat în rostogolirea haotică a ghemului printre rădăcini uscate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu