joi, 1 decembrie 2011

Nu-mi întrerupe incoerenţa

E paroxism malefic acum că mi-am luat inima-n dinţi: la naiba, vreau! Chiar dacă nu se petrec... Şi îmi încalc regula de aur - prevăd regrete pe mai târziu - pentru că, vezi tu, până acum, fără o verticalitate (doar de mine ştiută), nu îmi luam pana - accesoriu perfect zâmbetului - să-i scrijelesc istoria pe-o nemuritoare părticic-a memoriei fiecăruia dintre... ei.

Lucrurile se schimbă... la fel şi prezenţa cafelei în cana alăturată... anul în sine a pregătit nişte pretenţioase modificări în zonă. Mă-ntrebi dacă m-am conformat? Permite-mi să storc mai întâi un capăt de lămâie-n ceaiul de suferind trup şi să mă prefac a nu fi auzit decât /.../ - ca după o noapte de pomină şi-o trecere-n ceasurile dimineţii pietrificate de-o Prinţesă a Îngheţului, în speranţă de dăinuire-a splendorii iernatice.

Se doreşte a fi o căutare de sine, o înrădăcinare a lui şi-ntr-un final o chezăşie depusă acelui spirit absolut.