luni, 2 ianuarie 2012

Sete

Au tendinţa lipsită de temei - susţin eu cu convingere - de a mă privi cu alţi ochi. Să fie oare pentru că văd în mine ceva-ul de care ar fi avut ei nevoie să ajungă pe culmile dorite? Nu am niciun habar. Însă, vorba - "tu ai să reuşeşti" - însoţită de o uitătură cu subînţeles, mă pândeşte la temelia oricărei noi apropieri. Eu nu îi dau cât de mică crezare sau, cel puţin, aşa încerc să mă conving.

Ori poate tocmai vorbele lor au reuşit realmente să scoată ceva la iveală! Pentru că altfel, nu ştiu de unde curajul noii mele viziuni, despre cum am să cutreier pământul, în căutările misteriosului necurat, într-o acerbă căutare a sinelui şi altă astfel de grandilocvenţă.

Decid că:
.omul se caută întreaga lui viaţă de pământean; îşi descoperă persoana în alte persoane, în felurite activităţi, în moartea altora, în natura ce-l mărgineşte, în fuga după adevărul absolut...
.nu se resemnează în cele câteva decenii de existenţă - devine imperios să-şi perceapă oglindirea fiinţării lui în ordinea-haos a Universului.

În altă orânduială de idei, aiureala-mi prezentă nu mă satisface spiritual. Adică, experienţele de până acum mi-au fost aproape pe plac. Le acord niscaiva credit, de vreme ce au depăşit comprehensiunea vârstei, plasându-mă mai la distanţă - totul în favoarea mea. Dar nu îmi sunt de-ajuns. Doar dac-aş avea veşnicia la picioare...

Simt că nu îmi este suficientă viziunea pe care, aproape inconştient, o deţin unii asupra vieţii. Îmi trebuie mai mult de-atât. În ce măsură? Ce anume mai exact? - simpla lor numire mi-ar delimita posibilităţile şi nu doresc asta. Dar caut să trăiesc mai mult, mai departe, diferit de orice aşteptări întunecate sau nu, să văd, să vorbesc, să simt... cele ce mă cheamă!