miercuri, 12 februarie 2014

Dintre cele ce dau năvală

Dacă ceva are să-mi rămână mereu în amintire e senzația de frustrare trăită la maximum în șușotelile lipsite de noimă ale oamenilor, pe străzile cu băltoace din Ocna: „Toată e W.” Ciudă, moarte spiritului năvalnic, enervare, greață - toate la un loc; amplificate! Într-o singură propoziție. Și zâmbetul meu ticălos, încruntat - „S-o crezi matele, bătrână puturoasă și neputincioasă!” Până-ntr-o zi când cineva a pus pecetea cuvintelor murdare: „Sunteți ca două surori, L! Întinerești alături de fiica ta...”

Atât doar că nu străinilor le dădeam crezare în constatarea asta, ci Ei (L). O mustram în mintea mea pentru cuvintele rostite la nervi și mă găseam neputincioasă în a i le demagnetiza. Pentru că deveniseră un magnet caracterial de care nu reușeam să mă debarasez. Ori, mai adâncă devenea prăpastia și privirea-mi moștenită nu reușea decât să-i întărească spusele. „Ești toată W.”
Astfel că, atunci când a apărut scumpa aceea de femeie care să observe contrariul, lucrurile deja luaseră o întorsătură monstruoasă și n-au avut decât efectul unui gust amar. Am îmbrățișat-o însă plină de încântare (teatrală aș putea adăuga) pe bunicuță și i-am mulțumit cu sufletul copilului uitat undeva prin unghere prăfuite de ani. 

Divorțul e atât de comun și unic în același timp. Transformă, definește, pune capăt, distruge, dă naștere la mereu, mereu altceva! Altă formă, altă atitudine, alt moral, alt psihic, altă existență, alt drum spre nemurire... alți pași, altă suflare, diferit zâmbet, o cu totul altă strălucire. Spre ce anume îndrumă? Zgomot... surd, nu știu.
Nu-mi amintesc scenele de separare. Nu-mi amintesc certurile, dezgustul întipărit pe fața mamei mele, negarea ori ranchiuna dintre ei doi. Le-am trăit însă în anii ce au urmat. Le-am gustat apele murdare. Mi-au inundat copilăria timpurie și, treptat, speranța surâsului inocent s-a ascuns, a lăsat loc de veghe unei priviri profunde, adesea confundată cu amărăciune. Dar niciodată n-am trăit nostalgia familiei perfecte în sensul social recomandat. Am familia perfectă, al naibii de numeroasă și drăgăstoasă! 

Presiunea din afară - aici e buba! Oamenii fac presupuneri pripite și tipice gândirii mai mult decât perimate. Se căznesc să-ți distingă cusurul și odată descoperit un cât de minuscul detaliu, te-au înțeles: ești lepros. Apoi că dansezi samba, dar carnea-ți atârnă - „Eh, mai există și excepții de la regulă; trecătoare și alea; de neluat în seamă în orice caz.”

Dureros? Nu tocmai. Pentru că în pofida șoricelului de laborator ce ai ajuns în mințile lor, îți trăiești zilele sub forma dorită fără să fii luat efectiv în considerare, taman de cei pe care vrei să-i eviți. Te vor observa, ooo da, constant! Fără doar și poate, odată sub lupă, sub ea vei frământa fiecare decizie, fiecare trăire, îți vei rosti replicile, vei mânca, vei dormi, te vei culca, vei plânge, te vei înșela, vei sufla, îți vei afla somnul veșnic. Lupa îți va fi reflectorul scenei. Culisele în schimb... ei bine, acolo... nimeni, dintre cei mai devreme anunțați, nu va pătrunde.
Minunată dualitate, covârșitoare, adorabilă! Trăirea? Intensificată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu