luni, 21 decembrie 2009

Gol-Gândicesc

Nu vă cunosc pe voi, dar eu foarte rar promit; iar dacă, prin vreo întâmplare magnifică, se întâmplă să rostesc acel cuvânt... e bai: știu că urmează, să mă zvârcolesc în mormânt o întreagă eternitate, dacă nu-mi îndeplinesc ceea ce... mă rog, mi-am promis să!





Ei bine, mă trezesc zăpăcită ( eu hrănesc zăpăceala! ): adormisem, pe spate, cu picioarele legănate dintr-o parte în alta a patului, nu înainte de a-mi asculta melodia! ( mi se pune pata pe câte una... deci, ) unica ce se acceptă în prezent.
Casc ochii și, odată cu alte gânduri, se îmbulzesc și acordurile cântecului respectiv... mhm!
... cât o fi ceasul?





Tic-tac - pe perete, deasupra mea: miez de noapte se anunță!
Arunc așternuturile la o parte și direcția toaletă.
După cum spuneam, o promisiune e o promisiune: aceeași melodie-mi bântuie creierii, în timp ce-mi clăbucesc dantura.
Știu deja că n-am să mai adorm.
Mă încăpățânez, poate că... totuuuși... dar nu.



Sfârșesc prin a-mi creiona un întreg scenariu: aprind veioza, mă tolănesc pe covor, iau în primire carnetul cu coperți negre și tari, scrumiera egipteană, bricheta miniatură, un slim aromat și-mi încep teatral scrierea cu „Totul e un ritual...”
Aici mă și opresc.



Mda... reduc decorul la întuneric și deschid laptopul: nu vreau să socializez, nu mă încântă nimic la ora asta.
Dacă a trecut de jumătate!... pfiuuu.



Imaginându-mi viitorul meu tatuaj, mai trece poate încă o oră.
Nu doar forma și locul, pe care doresc să i le ofer, ci împrejurarea, persoanele care mă însoțesc... totul.
Când ajung la concluzia că fiecare detaliu a fost bine plasat în mintea mea ( sigur nu voi face așa... atunci!, dar cu ceva tot trebuie -mi umplu golul-gândicesc ), ma decid asupra noii coafuri - totalmente diferită.
Într-atât de diferită, încât mă chiar tem că nu va prinde contururi.




Între altele, deschid un telefon, - parcă-mi aud vorbe: f***** de căsuță vocală, în *****... hm, blocasem cartela, din aceleași motive: „Nu vreau să socializez, people”... după câteva clipe, începe să sune în draci!
Oooh, da!
Îi ignor existența o vreme.
Capitulez în fața plictisului: răspund la toate mesajele, dar toată lumea doarme...



Patrulez pe ruta hol-bucătărie-sufragerie-înapoi în dormitorul meu, de nenumărate ori.
Nu fac gălăgie.
Mi-e poftă de aroma cafelei; îi rezist vitejește!
Iau la rând dvd-uri cu filme... oof, văzute, revăzute... mhm, dintr-o serie, caut un anumit pasaj.
Mă dau bătută.
La ce nivel de plictiseală trebuie să fi ajuns, încât să derulez ore întregi de imagini mute?
Terrribil...
Cică mă pun să dorm... îhâm, zufletu!



Ce să fac?
Buh: arunc acoperământul de-o parte, deschid ușa scârțâind, trec de hol, în târșâit de pași nocturni - se doresc silențioși - pătrund în sufrageria largă...
Bâm: iau alte filme; unul, același din prima fază-jalnic-tristă-de-persoană-ce-nu-poate-adormi-în-orele-întunecate-prime-ale-dimineții: pisici!



Deja e 5 aproape... uaaaaa!!!
Și eu nu am intrat în adorabila stare de moarte!?!
Tragic.
Mă răzbun pe telecomandă... programele tv își dovedesc, încă o dată, inutilitatea, penibilul.
Pfuaaaai.
Un alt dvd și... pe nesimțite, apar zorii - de necrezut!



Aud zgomote în casă, abia pe la orele 9.
Fac și eu act de prezență: doar se prepară cafea! - Hello! (... afișez un zâmbet cât China )
Ah...
E după-masă și tot mi-e ciudă că nu am dormit azi-noapte.



Acum de ce am înșiruit toată porcăria asta: spune-mi maică!, nenea!, frate!, bro!, man!, copilule!, bă!, adorato!, dă un exemplu de activitate general-neplictisitoare!



Nu există.
Neț!

sâmbătă, 12 decembrie 2009

Am căscat în ceață

Construim un Turn Babel.






Le dăm oamenilor cercuri: să urce la nesfârșit! către ei înșiși. Să-și deschidă ochii, să spulbere minciunile, barierele impuse de insectele lumii.







Făurim iluziile voastre din nimic: al meu, al ei, al lor... al tuturor; îl așezăm cap la cap - un mare NIMIC - iluzia. Și îi permitem să vă sucească mințile după bunul plac.






Iluzia v-a îngurgitat cu plăcere și voi i-ați împărtășit-o... oooh, naivilor! Sunteți în Iadul acid? Ați muțit.






... Înecați într-a voastră mândrie, bolborosiți cuvinte murdare.






Nisipul se sfarmă și vă prăbușiți neputincioși: la naiba! Vă omorâți acum între voi!





Circ de mizerie, o comedie jalnică a omenirii, prinde contur în față Noastră.

vineri, 4 decembrie 2009

Malițioasă sfârșeală - doar pictural

[The Undertaker by Puscifer]



Cu stupoare ascult relatarea lui. Nu atât că nu îi dau credit, dar parcă văd dincolo de adevăruri sau fantazii și cred - iar conștientizarea îmi modelează fețe-fețele afișate, fără vreun control...

- Când simt viață, că pulsează în venele cuiva... când aud inima, bate în pieptul unei ființe... oh!, nici nu știu ce mă apucă! Dar... trebuie să ferești, de pofta mea, orice vietate! Orice! Ooori-ce!

Își subliniază cuvântul final, trasând, cu degetele arătătoare, o linie imaginară în fața ochilor mei. Dar mintea-mi e-n galop deja, în depărtări; tăcerea instalată nu-mi atrage deloc atenția. Multă vreme îmi las așa... gândurile ancorate în adâncuri și abia, foarte târziu, îi adresez privirea:

- Nu știu ce mă apucă...

- Poftim?

- Zic... nu știu ce mă apucă.

- A, da... hm, te miri!

- Nu ai fost atentă, am dreptate?

- Spune-mi: când... ai atins jugulara... șt...

- Da?

- Mm, trebuie să fi fost îmbătătoare, adică... ah! atât de...

- Nu știam.

Îl scrutez sceptică.

- Poftim?

- M-ai întrebat dacă știam că urma să fie...

- Nu. Nu... n-am întrebat.

Chicotește.

- Cum tu spui.

Imaginea-mi dispare, sfârtecată de o lumină orbitoare. Sunete de fiare ciocnindu-se, îndoite la impact, mă readuc în clipa prezentă.

- Dahliaaaa!

Cineva răcnește dureros și-apoi... silentium.

„A fost așa cum eu mi-am imaginat că ar fi trebuit să se fi întâmplat.” - doar amăgire.
Nu clocotește destul curaj în vene, cum, în egală măsură, nu ar lupta lașitatea gestului.